Biserica Penticostala Emanuel, str. Sesului nr. 6, 400384 Cluj-Napoca, Cluj, Romania
 

Nevoia de apartenenta

"Cred ca suntem impiedicati sa ne vedem propriile fete, din cauza ca trebuie sa descoperim cine suntem, prin intermediul relatiilor cu ceilalti. Omul este creat pentru partasie. […] Pentru a ma descoperi pe mine insumi, trebuie sa-mi vad viata reflectata in Dumnezeu." Otto Rimas, Chemarea si viata eliberata.

Sufletul omului e creat sa apartina cuiva. Exista doua forte care se lupta pentru el: Dumnezeu si diavolul. Dumnezeu a castigat lupta impotriva diavolului, prin cruce, insa omul o poate face ineficienta, prin necredinta.

Modalitatile prin care cei doi lucreaza sunt opuse: Domnul iti prezinta Adevarul, chemandu-te sa fii parte din el; diavolul te minte, oferindu-ti iluzia ca poti sa-ti apartii. Astfel, nevoia de apartenenta a omului se concretizeaza in doua aspecte: el poate deveni parte din poporul sfant sau poate trai pe cont propriu. Prima varianta il innobileaza, smerindu-l. Nu mai are dreptul de a trai pentru sine, ci scopul sau va fi cinstirea Domnului, prin slujirea celorlalti. A doua optiune il insingureaza, inaltandu-l. Traieste pentru propria devenire. Scopul sau aparent e persoana, insa dimensiunea pe care el n-o vede e incadrarea intr-un mars demonic.

In momentul convertirii, s-ar putea ca singura latura pe care omul o ia in calcul sa fie cea vertical - Divinitatea. Dar, treptat, prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, va descoperi in el o sete de partasie cu persoane ale caror viziuni coincid cu ale sale. Poate va trece un timp pana cand noul convertit (chiar fiind parte dintr-o biserica) se va simti cu adevarat un membru al familiei divine. Insa va trai cu siguranta momentul inaltator al recunoasterii faptului ca e acolo cu un scop al slujirii, momentul armonizarii inimii sale cu inima Tatalui si a fiilor Sai.

Iulia Contis

Pan’atunci… unde-i locul meu?

Cred ca fiecare persoana si-a pus macar o data intrebarea "Care-i locul meu in lumea asta?"

Exista mai multe categorii de oameni: cei care se cred centrul universului (si, de ce sa nu recunoastem, poate chiar sunt-pentru o vreme-foarte importanti), cei care se cred total fara importanta, care cred ca ei exista doar pentru a face umbra pamantului si, o alta categorie este alcatuita din oameni care au depasit starea de "umbrar al pamantului" si-si cauta locul. Cu mai multe sau mai putine resurse de lumina, omul care isi vrea locul, cu siguranta si-l va gasi! Locul lui va sta neocupat pana ce-l va gasi! Uneori e mai aproape decat crede, poate sta in fata lui, dar nu priveste intr-acolo, poate sta chiar pe el, poate se invarteste in jurul lui, haotic. Si atat de mult se va invarti in cerc, pana Dumnezeu va "aprinde lumina". Si, cand isi va descoperi locul, va intelege ca Dummnezeu este Cel ce faureste un loc, un scop in viata fiecaruia.

Dumnezeu vrea ca noi sa visam! Sa indraznim sa ne dorim lucruri mari, lucruri care sa ne faca mai buni, mai sfinti! Dumnezeu nu ucide niciun vis, El iti indreapta visul spre ceea ce El a hotarat pentru viata ta! El are planuri mult mai bogate, mai marete decat mintea noastra poate concepe.

Locul Dorcai era sus, pe un piedestal al smereniei si nu putea fi luat nici macar de puterea negra a mortii, locul lui Stefan era in bataia pietrelor, locul Esterei a fost pe tron de imparateasa, locul lui David a fost in fata lui Goliat (un pustan in fata unui mamut), Neemia avea locul lui – in noapte, in mijlocul poporului, privind spre lucrarea ce trebuia sa se faca, cu orice pret… locul Mariei nu a fost la maternitate, ci in ieslea rece, ca sa-L nasca pe Isus… si locul meu? Locul tau? Locul nostru era pe cruce, sa ne platim pacatul… dar s-a gasit un Miel de jertfa, Fiu de Rege, Fiu de Dumnezeu, care are locul in Cer, dar a lasat, pentru o vreme, tronul din slava ca sa ia un alt loc - crucea mea si crucea ta! Gratie Lui, noi nu mai trebuie sa murim rastigniti pentru pacatul nostru-a murit El! O data pentru totdeauna! Si acum, locul nostru este in smerenie, in recunostinta totala la poala crucii Lui!

Pan’atunci… aici e locul meu!…

Andreea Sigheartau